Nu concep cum pot unii oameni sa accepte tot felul de rahaturi de la tot felul de oameni, si totusi sa taca si sa inghita, cu speranta ca maine va fi mai bine, cu toate ca stiu foarte bine ca va fi mai rau. Ma doare sufletul cand vad ca mama e una dintre acele persoane. Eu nu sunt asa, eu nu accept sa tac si sa inghit cand cineva ma trateaza asa. Nici acum, cand practic depind de unii oameni nu pot fi asa, stiind totusi cat de usor le-ar fi sa imi taie craca de sub picioare si sa se uite zambind la cat de tare ar fi impactul cu solul.
Mi-am promis mie ca o sa fac tot posibilul ca dupa facultate sa devin independenta. Sa nu depind de parinti, sau, mai rau, de sotul meu. Si nu m-as putea ierta niciodata daca nu m-as tine de promisiune. Nu as putea trai asa.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu