Cineva mi-a reprosat ca nu am mai scris de mult. Si ironic,din cauza aceleasi persoane am eu acum insemnari pline de "veselie". Nici nu stiu cum as putea sa ma simt. Scriu aici cu toate ca stiu ca va citi, si cu toate ca sunt constienta ca numai ea si inca vreo doua persoane citesc aici,dar parca trebuie. Nu ma simt mai bine scriind asta,dar ata ete.
Mi-a parut oarecum rau ca nu au venit amandoi azi la plaja. Poate daca i-as fi vazut impreuna,sarutandu-se sau mai-stiu-eu-ce,ar fi fost totul mai simplu. Sau poate ca nu. Sunt masochista. Dar nu ma pot abtine. Sunt distrusa pe dinauntru, si nu pot face nimic ca sa schimb asta. Orgoliul ma omoara incet, nu vreau sa stie el ce mi se intampla. Intr-adevar nu pot face nimic in privinta asta,nu?
Ii spuneam lui I. ca imi simt sufletul spart in mii de cioburi de marimea firelor de nisip. Cioburi asa de mici se lipesc greu la loc...
Ma duc sa mai plang putin,ca doar asta am facut pana acum la 18 ani.
Frumos majorat, minunat cadou.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu